Nasterea si primele saptamani de viata ale Ioanei sau povestea unei minuni (partea 2)

Imi continui povestea din locul unde am ramas, adica la Clinica de Prematuri Tg. Mures, unde visurile mele despre intoarcerea acasa impreuna cu micuta mea se destramau unul dupa altul…
Unul dintre medicii care au consultat-o pe Ioana a dignosticat o inflamatie a ombilicului sub denumirea de omfalita drept pentru care au trecut-o pe tratament cu antibiotic, administrat itravenos. Copiilor prematuri, datorita dimensiunilor lor foarte mici si a fragilitatii lor li se cauta o vena mai proeminenta si mai elastica in care se poate introduce acul perfuziei, ei bine o astfel de vena se gaseste numai in zona capului. Imaginati-va ce am simtit cand mi-am vazut fetita dupa doua zile, la terapie intesiva intr-un incubator cu o perfuzie prinsa cu leucoplast de capusorul ei micut si cu un tub de oxigen in nas. Credeam ca se prabuseste totul in jurul meu, iar neputinta mea de a o ajuta imi crea o stare de frustrare inimaginabila.
Cand m-au chemat asistentele sa-mi hranesc fetita pentru prima data de cand eram internata in clinica, sufletu mi-a tresarit, insa totul a fost foarte diferit. Am intrat intr-un salon steril unde am imbracat un halat steril si mi-am acoperit parul cu o boneta, de asemenea sterila. Apoi mi s-a pus in mana un borcanel in care trebuia sa mulg minim 20 ml de lapte. A fost o experienta destul de traumatizanta… Dupa ce am reusit sa adun laptele pretios pentru fetita mea o alta asistenta a hranit-o printr-un tub foarte subtire, iar mie mi-au acordat „privilegiul” sa-mi tin fetita de manuta printr-un orificiu al incubatorului. Ioana ma strangea de degetul aratator cu fermitate aratandu-mi ca voia sa castige aceasta lupta a ei cu boala.
In ziua urmatoare o alta veste rea avea sa ma faca sa-mi pierd cumpatul… diagnosticarea Ioanei cu o forma grava de anemie datorita unei incompatibilitati sanguine intre ea si mine. Nivelul de bilirubina era atat de crescut incat pielea ei avea o culoare portocalie, iar medicii mi-au cerut acordul scris pentru efectuarea unei transfuzii de sange. Eram disperata , plansa si nedormita si nu reuseam sa-mi alung gandurile negre… Ioana insa, a fost de alta parere decat medicii si din ziua urmatoare nivelul bilirubinei a inceput sa scada, transfuzia nemaifiind necesara. Mai mult incepuse sa ia in greutate, iar acest lucru ma bucura nespus. Trei zile la rand mi s-a comunicat ca a luat cate 10 g in fiecare zi. Nu, nu glumesc, ma bucaram pentru fiecare progres al ei, chiar daca pentru unii ar putea parea putin, pentru noi doua era un razboi pe care trebuia sa-l castigam incet, incet, pas cu pas, lupta cu lupta, iar progresul ei nu trebuia ignorat catusi de putin…