Pe 12 Martie, pe la ora pranzului am ajuns acasa… Sotul meu zugravise tot apartamentul si pregatise patutul pentru Ioana. Ii spusesem sa cumpere masti de unica folosinta pentru vizatorii ce urmau sa vina sa vada mica minune.(A cumparat 100 buc. Inca mai am din ele)
Matei, baietelul nostru mai mare era atat de fericit ca ne-am intors, iar curiozitatea lui in ceea ce o priveste pe Ioana era atat de mare incat a vrut sa stea cu ea in patut. Am plans… fratele mai mare isi proteja surioara.
Au venit pe rand bunicii, apoi rude apropiate si prieteni… Cu mastile pe fata se aplecau deasupra patutului Ioanei si se minunau cat e de mica… Pentru mine, Ioana era deja o voinica in toata regula caci eu aveam termen de comparatie…ei, nu…
Ne-am organizat cat am putut de bine si am creat un program care s-o ajute pe Ioana sa-si revina cat mai repede.
Cred ca cele mai bune rezultate le-am obtinut datorita imbaierii in fiecare zi in infuzie de plante medicinale (am pus intr-un saculet de panza musetel pentru piele, salvie si scumpie pentru caile respiratorii, sunatoare pentru colici) si a masajului de dupa pentru intarirea si revigorarea musculaturii. Faceam o serie de exercitii fizice cu ea pentru a-i stimula reflexele si pentru a recupera cele 9 saptamani de viata intrauterina lipsa.
Nimic n-a fost in zadar… fetita noastra crestea vazand cu ochii si chiar daca la 4 luni arata ca un copil de 2 luni era capabila sa-si sustina singura capul si sa si-l intoarca dupa noi prin casa. Zambea si inceapea sa ganguresaca. Ne recunostea pe fiecare si plangea sau radea in functie de preferintele ei…
Atunci am hotarat s-o crestinam, iar botezul a avut loc pe 31 Mai la Biserica Sf. Gheorghe din Tarnaveni, unde ne-am cununat, in care am fost botezati si eu si sotul meu. Tot aici l-am botezat si pe Matei. Aveam multa incredere in Preotul Partenie deoarece stia ca Ioana era un copil prematur. Nasii sunt din familie, deci totul trebuia sa decurga minunat, dar… Ioana a avut o alta parere despre cum trebuia sa fie acest botez… asa ca a urlat intr-una, dar a urlat… Nasii erau transpirati… preotul la fel ( se pare ca n-a mai patit de multa vreme asa ceva)… noi, parintii agitati… nimic nu parea s-o linisteasca pe Ioana, nici sticluta cu lapte, nici suzeta… absolut nimic… Cred ca toata lumea astepta sa se termine slujba s-o pot lua in brate, s-o calmez. Interesant, ca in clipa in care am iesit din Biserica, Ioana s-a calmat si a adormit (probabil era obosita), si a dormit apoi intreaga zi…
Matei, baietelul nostru mai mare era atat de fericit ca ne-am intors, iar curiozitatea lui in ceea ce o priveste pe Ioana era atat de mare incat a vrut sa stea cu ea in patut. Am plans… fratele mai mare isi proteja surioara.
Au venit pe rand bunicii, apoi rude apropiate si prieteni… Cu mastile pe fata se aplecau deasupra patutului Ioanei si se minunau cat e de mica… Pentru mine, Ioana era deja o voinica in toata regula caci eu aveam termen de comparatie…ei, nu…
Ne-am organizat cat am putut de bine si am creat un program care s-o ajute pe Ioana sa-si revina cat mai repede.
Cred ca cele mai bune rezultate le-am obtinut datorita imbaierii in fiecare zi in infuzie de plante medicinale (am pus intr-un saculet de panza musetel pentru piele, salvie si scumpie pentru caile respiratorii, sunatoare pentru colici) si a masajului de dupa pentru intarirea si revigorarea musculaturii. Faceam o serie de exercitii fizice cu ea pentru a-i stimula reflexele si pentru a recupera cele 9 saptamani de viata intrauterina lipsa.
Nimic n-a fost in zadar… fetita noastra crestea vazand cu ochii si chiar daca la 4 luni arata ca un copil de 2 luni era capabila sa-si sustina singura capul si sa si-l intoarca dupa noi prin casa. Zambea si inceapea sa ganguresaca. Ne recunostea pe fiecare si plangea sau radea in functie de preferintele ei…
Atunci am hotarat s-o crestinam, iar botezul a avut loc pe 31 Mai la Biserica Sf. Gheorghe din Tarnaveni, unde ne-am cununat, in care am fost botezati si eu si sotul meu. Tot aici l-am botezat si pe Matei. Aveam multa incredere in Preotul Partenie deoarece stia ca Ioana era un copil prematur. Nasii sunt din familie, deci totul trebuia sa decurga minunat, dar… Ioana a avut o alta parere despre cum trebuia sa fie acest botez… asa ca a urlat intr-una, dar a urlat… Nasii erau transpirati… preotul la fel ( se pare ca n-a mai patit de multa vreme asa ceva)… noi, parintii agitati… nimic nu parea s-o linisteasca pe Ioana, nici sticluta cu lapte, nici suzeta… absolut nimic… Cred ca toata lumea astepta sa se termine slujba s-o pot lua in brate, s-o calmez. Interesant, ca in clipa in care am iesit din Biserica, Ioana s-a calmat si a adormit (probabil era obosita), si a dormit apoi intreaga zi…
Un comentariu:
felicitari,foarte bine ai procedat
Trimiteți un comentariu